Ucrainenii vor să revină la Cernobîl. Ce alte subiecte abordează presa internaţională
Acordul care simplifică formalităţile privind acordarea de vize între Statele Unite şi Rusia va intra în vigoare pe 9 septembrie. RBC scrie că anunţul a fost făcut de Ministerul rus de Externe, care a subliniat că acordul prevede o modalitate mai simplă de a obţine viza.
Ucrainenii vor să revină la Cernobîl. Ria Novosti scrie că 35 de ucraineni s-au adresat premierului ţării, cerându-i permisiunea să se întoarcă în oraşul natal- Cernobîl, unde în 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear. Deocamdată, solicitanţii nu au primit niciun răspuns de la autorităţi.
Datoria statului italian a atins, în luna iunie, un nivel record de aproape două miliarde de euro. Euronews scrie că acest lucru este cauzat de contribuţia la sprijinirea altor state cu probleme din zona euro. Aceeşi sursă notează că Italia este al doilea cel mai îndatorat stat din zona euro, după Grecia.
Preţul petrolului Brent, de la bursa din Londra, a atins cel mai mare nivel al ultimelor trei luni. Bloomberg notează că această majorare este cauzată de temerile că tensiunile politice din Orientul Mijlociu ar putea duce la oprirea livrărilor. Astfel un baril de petrol a ajuns să coste 115,11 dolari.
Franţa şi Statele Unite studiază oportunitatea convocării unei reuniuni a ţărilor G20 pentru a discuta problema creşterii preţurilor produselor agricole la nivel mondial. Capital scrie că Washingtonul a făcut această solicitare după ce evaluările au arătat că, din cauza caniculei, producţia de porumb şi soia va fi la cel mai mic nivel din ultimii 6 ani.