Boca Juniors a obţinut prima victorie în Campionatul Argentinei VIDEO
Boca Juniors şi-a revenit după dezastrul din prima etapă a Campionatului Argentinei, atunci când a pierdut pe teren propriu cu Quilmes, scor 0-3. Supranumită "Regina Cupelor", Boca Juniors s-a impus în etapa secundă în faţa lui Tigre cu 2-0.
Echipa pregătită de Julio Falcioni a reuşit să înscrie ambele goluri într-un interval de doar opt minute. Mai întâi, Cristian Chavez a deschis scorul în minutul 61, iar Lucas Viatri a stabilit scorul final în minutul 69, printr-un gol de toată frumuseţea.
Boca Juniors a obţinut primele trei puncte în Apertura, iar Tigre a rămas deocamdată fără niciun punct acumulat. În celelalte meciuri ale etapei River Plate a învins Estudiantes cu 2-0, iar Racing s-a impus cu acelaşi scor în faţa grupării Argentinos Juniors.