Filat despre declaraţiile lui Dirk Schuebel: Mai sunt şi alţi oficiali europeni
"Nu am comentat şi nu voi comenta declaraţiile ambasadorilor". Aşa a reacţionat premierul Vlad Filat la afirmaţia ambasadorului UE în Moldova, Dirk Schuebel, care spune că politicienii de la Chişinău nu se gândesc la viitorul ţării, ci se concentrează pe problemele de partid.
"Mă interesează aprecierile cetăţenilor Republicii Moldova, nu a partenerilor. În comunicare am parteneri de dialog alţi emisari. Da, am citit interviul, însă nu comentez declaraţiile domnului Schuebel. A făcut o declaraţie, urmează să analizeze dânsul cele spuse. Va veni în Moldova şi cancelarul Germaniei, care la fel va face anumite aprecieri vizavi de politicenii noştri. Pe mine mă interesează ce spun oamenii", a menţionat Filat.
Publika.md aminteşte că, anterior, Dirk Schuebel a criticat politicienii de la noi. Oficialul european susţine că problema ţării noastre constă în faptul că oamenii din politica moldovenească nu au o privire de perspectivă asupra viitorului ţării şi că se concentrează pe problemele de partid şi cele personale.