ONU a luat decizia să nu mai prelungească misiunea observatorilor în Siria
ONU a luat decizia să nu mai prelungească misiunea observatorilor în Siria înainte cu doar câteva zile ca mandatul acesteia să expire. Declaraţiile au fost făcute de ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud, care a subliniat că oficialii au luat această decizie din cauza violenţelor care se intensifică în această ţară.
Astfel, mandatul misiunii ONU de monitorizare în Siria se încheie duminică la miezul nopţii. Aceasta făcea parte din planul de pace, din şase puncte propus de fostul emisar al ONU pe problema siriană, Kofi Annan.
Anterior, Rusia a avertizat că retragerea observatorilor va avea consecinţe grave asupra regiunii întregi. Cu toate că cei 100 de observatori militari vor părăsi teritoriul sirian în următoarele opt zile, statele membre ale Consiliului de Securitate al ONU au acceptat să fie creat un birou de legătură referitor la criza siriană la Damasc.
În urma violenţelor declanşate în urmă cu 17 luni, peste 20.000 de oameni şi-au pierdut viaţa.