99 de ani de la moartea marelui scriitor Alexei Mateevici
FOTO: timpul.md
Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani, scrie istoria.md.
Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului. În 1897 este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902,“cu privilegii”. Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, care studia şi el la seminar în aceeaşi perioadă. La numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.
În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile“Ţăranii”, “Eu cînt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
Mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.
Publică în “Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic “Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”.
Vede lumina tiparului (Kişineovskie eparhialinîe vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. Apare în revista“Luminatorul” studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase. Ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.
În vara anului 1917 scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cîntec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora" etc. La 17 iulie plăsmuieşte poezia“Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormîntul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cântărețul înfocat al frumuseților "limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă. De aici căutările lui chinuitoare, rătăcirile dureroase, care-și au explicația în izbitoarele contradicții ale epocii și în acele împrejurări specifice, în care el s-a format ca scriitor.
- ATENŢIE, trafic rutier SUSPENDAT. Porţiunea de stradă care trebuie evitată
- ATENŢIE, şoferi! Nu mergeţi pe strada aceasta din Chişinău pentru că este închisă
- Program special de Ziua Independenţei! Orchestra "Model" a MAI a trezit emoţii la PublikaTV
- Atenție, șoferi și pasageri. Trafic rutier suspendat pe această stradă din Capitală
- Trafic rutier suspendat în Capitală. Şoferi, evitaţi să conduceţi pe această stradă
- Campania "Eu sunt Moldova" a ajuns la baştina poetului Alexei Mateevici (VIDEO)