Spartak Moscova - Rubin Kazan, scor 2:1
Spartak Moscova şi-a revenit după înfrângerea usturătoare din etapa trecută a Campionatului Rusiei, când a pierdut cu 0-5 în faţa campioanei Zenit. Moscoviţii au învins în cea de-a cincea rundă pe teren propriu Rubin Kazan cu scorul de 2-1.
Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză prin Bibars Natho, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Spartak a reuşit să egaleze abia în minutul 73, prin brazilianul Romulo. Acesta a reuşit să înscrie chiar la debutul său pentru echipa din capitala Rusiei. Dmitri Kombarov a adus victoria alb-roşiilor în minutul 84, după ce a executat perfect o lovitură de pedeapsă. La Rubin, molodveanul Mihai Plătică nu a fost trecut pe foaia de joc.
După această victorie, Spartak va împărţi primele două poziţii în clasament cu Zenit, cel puţin până duminică seara, când campioana va întâlni Anji Mahacikala.