Vor să devină celebri, eroi din desene animate sau prinţese. Vezi la ce alte profesii ciudate mai visează copiii
Eroi din desene animate sau păpuşi Barbie. Asta îşi doresc să devină copiii. Micuţii vor să fie frumoşi şi cunoscuţi de toată lumea, atunci când vor creşte. Profesiile de medic, profesor sau inginer nu le trezesc interesul. În timp ce părinţii nu sunt prea deranjaţi de alegerile micuţilor, psihologii constată cu îngrijorare: copii trăiesc într-o lume ireală.
Acest băieţel este convins că, atunci când va creşte mare, va deveni un erou din desenele animate.
"Vreau să devin Omul-păianjen. Pentru că el salvează lumea", a spus un copil.
"E o dorinţă normală, pentru că şi copiii văd ce se întâmplă la noi în ţară. Nu ştiu dacă va fi Spider-Man, dar cu siguranţă va salva lumea.", a menţionat mama micuţului.
O domniţă vrea să devină balerină când va fi mare: "Balerină vreau să devin".
Iată ce îşi doresc să devină şi alţi copii când vor creşte mari:
"Vreau să fiu erou. Să salvează oamenii".
"Când o să cresc mare, vreau să fiu cântăreţ. Vreau să cânt rock".
Părinţii cred că aceste alegeri sunt doar de moment.
"La această vârstă, au dreptul să-şi dorească asemenea lucruri. Îi lăsăm să viseze", a afirmat mama unui micuţ.
Psihologii sunt de părere că micuţii sunt influenţaţi de desenele animate de la televizor.
"Aceste fetiţe, ulterior, ca adulte sunt predispuse la depresii şi sunt mai vulnerabile cu privire la stima de sine. La fel şi cu băieţii care se consideră super eroi. În cazul lor se conturează un complex legat de omnipotenţa sa", a explicat psihologul Daniela Terzi-Barbăroşie.
Psihologii le recomandă părinţilor să le ofere copiilor modele care să poată fi urmate. De exemplu, să îi ia cu ei la locul de muncă.
- Desenele animate pot fi periculoase pentru copii, susţin psihologii
- Surpriză în lumea ştiinţei: Oamenii pot învăţa şi în somn
- Cum se transformă o adolescentă într-un personaj de desene animate VIDEO
- Colecţie de desene vesele, din resturile de creion din ascuţitoare FOTO
- "Vreau o minune". Postul de televiziune PRIME lansează un proiect unic în Moldova