Tabără de pictură la Vărzăreşti. Copiii au învăţat tehnici de arte plastice de la maeştri din ţară şi de peste hotare
22 de copii au studiat, timp de 10 zile, într-o tabără de pictură, tehnici de arte plastice. Evenimentul s-a desfăşurat în localitatea Vărzăreşti, Nisporeni. Tinerele talente au fost instruite de către maeştri în artă din ţară şi de peste hotare.
"Datoria noastră de instructori, de profesori în arte este să le păstrăm sămânţa ceea care o au ei de la Dumnezeu şi să o dezvoltăm. Cred că ceea ce au acumulat ei aici, în tabără, le va ajuta pe viitor să-şi dezvolte arta propie", a menţionat pictorul Valentin Rusu.
La sfârşitul cursurilor, toţi au acelaşi vis. "Vreau să devin pictor. Aceasta e dorinţa mea. Am desenat un apus de soare. Mesajul meu este că fiecare are raza lui", a spus un copil.
La tabără au venit şi studenţi de peste hotare, pentru schimb de experienţă.
"Ei sunt foarte talentaţi, majoritatea dintre ei cunosc tehnicile tradiţionale foarte bine, chiar mai bine decât studenţii din Olanda. Sunt viitorul artei, frumosul este în inima şi spiritul lor, ei sunt foarte buni", a specificat Marlou Stoffels, studentă din Olanda.
Cele mai bune picturi vor fi afişate la un simpozium de artă, iar câştigătorii vor merge gratuit, anul viitor, la o tabără de pictură din România. Evenimentul din Vărzăreşti, Nisporeni a fost sponsorizat de către oameni de afaceri din ţară şi peste hotare.
- O sută de copii din stânga Nistrului se vor odihni în taberele de vară din Chişinău, Edineţ şi Comrat
- Tabără internaţională de sculptură la Ungheni: Artiştii vor crea opere artistice pe care le vor dona Primăriei din localitate
- 18 minori, condamnaţi pentru furt, vor petrece 10 zile într-o tabără de odihnă