(VIDEO) Garda de Onoare face repetiţie, pentru a o întâmpina solemn pe Angela Merkel
Angela Merkel va fi întâmpinată cu onoruri militare la Chişinău. Garda de Onoare a Ministerului Apărării face ultimele repetiţii pentru solemnităţile preconizate în legătură cu vizita înaltului demnitar.
Garda de Onoare a înscenat întâmpinarea cancelarului. Rolul oficialului german şi cel al premierului Vlad Filat au fost interpretate de către un colonel şi un maior.
"Este un ceremonial foarte elegant, sobru, care întruneşte atât latura protocolului clasic, cât şi anumite elemente de ceremonial naţional, de exemplu, forma Gărzii de Onoare şi a ofiţerilor de plutoane. Aţi mai văzut asemenea elemente şi la Ziua Independenţei", a declarat Veaceslav Dobândă, şeful Protocolului de Stat.
Potrivit Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, mâine vor ajunge la Chişinău şi primii 15 ofiţeri ai serviciului de securitate german. Aceştia vor monitoriza măsurile de securitate, aplicate de autorităţile moldoveneşti.
"A fost solicitat un automobil blindat de clasa B7. A fost luat în arendă pentru aceste zile automobilul de acest model, care este blindat. Astăzi trebuie să vină în ţară, mâine va fi pus la dispoziţia noastră. Chiria, aducerea tur-retur, instructorul, persoana din staful tehnic, tot împreună ne-a costat 150 de mii de lei", a comunicat Igor Bodorin, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.
Publika MD aminteşte că pe 22 august, Republica Moldova va fi vizitată de cancelarul german, Angela Merkel. Demnitarul se va întâlni, la Chişinău, cu prim-ministrul Vlad Filat, preşedintele Nicolae Timofti, speakerul Marian Lupu, dar şi cu liderii formaţiunilor politice parlamentare.