Dani Pedrosa a triumfat în Marele Premiu de la Indianapolis
Dani Pedrosa a câştigat Marele Premiu al SUA de la Indianapolis! Plecat de pe poziţia a treia a grilei de start, spaniolul s-a descurcat de minune. Acesta a câştigat cursa cu un avans de aproape 11 secunde faţa de compatriotul său Jorge Lorenzo, care a sosit al doilea. Podiumul a fost completat de italianul Andrea Dovizioso.
Runda americană a fost una fără istoric pentru Pedrosa. Spaniolul de la Honda a fost depăşit în debutul cursei de americanul Ben Spies de la Yamaha, dar a revenit şi a impus ritmul în faţa celorlalţi participanţi.
De altfel, Pedrosa şi Spies au ţinut capul de afiş în primele tururi ale cursei, în timp ce Lorenzo nu a reuşit să se apropie de cei doi.
Andrea Dovizioso a terminat al treilea şi a urcat pe podium pentru a cincea oară alături de noua sa echipă, Yamaha. Valentino Rossi a făcut o nouă cursă submediocră, pe un circuit care nu avantajează motocicletele Ducati. Rossi s-a clasat al şaptelea, la aproape un minut în spatele învingătorului cursei.
Lorenzo rămâne în continuare lider în clasamentul general, cu 225 de puncte. El este urmat de piloţii de Dani Pedrosa, cu 207 puncte, şi Casey Stoner, cu 186 de puncte. Următoarea etapă este programată săptămâna viitoare, în Cehia, pe circuitul de la Brno.