Invenţii bizare: Cele mai ciudate obiecte
De la traducător electronic pentru câini, la chiloţi anti flatulenţă şi ceasuri deşteptătoare care fug de tine, inventivitatea oamenilor ajunge foarte departe. Iată un top al celor mai ciudate obiecte inventate de oameni plictisiţi, potrivit Unica.ro.
Repelent de... adolescenţi
Un om de ştiinţă din Marea Britanie a inventat şi comercializează un dispozitiv al cărui scop unic este... înlăturarea adolescenţilor. Construit pe principiul fluierelor supersonice sau subsonice, dispozitivul emite unde sonore pe o frecvenţă auzită numai de tineri. Poate mai simplu era să îi trimită la teme sau la spălat vase.
Translator pentru... câini
O companie japoneză în colaborare cu un cabinet veterinar au reuşit să inventeze un dispozitiv care traduce lătratul câinilor. Dispozitivul primeşte şi analizează frecvenţa lătratului, pe care o converteşte în fraze separate în şase categorii de emoţii: fericit, trist, în gardă, frustrat, cerşetor şi asertiv. De câte ori câinele latră, dispozitivul va afişa un mesaj de tipul: "Sunt dominant" sau "Îmi eşti prieten, sau duşman?".
Chiloţi anti... flatulenţă
Un american din statul Colorado, care avea mereu probleme din cauza gazelor intestinale, a inventat un set de lenjerie care rezolvă astfel de probleme jenante. Chiloţii sunt etanşi şi conţin o bucată de cărbune pe post de filtru, care se poate schimba după... utilizare. Sloganul spune totul: "Poartă-i pentru persoanele iubite".