Locuitorii satului Răuţel se plâng că nu au mai respirat aer curat de mai bine de 15 ani
Locuitorii satului Răuţel, raionul Făleşti, susţin că nu au respirat aer curat de mai bine de 15 ani. Ei se plâng că fumul gros, emis de uzina de producere a asfaltului din preajma localităţii le afectează grav sănătatea. De cealaltă parte, directorul Societăţii pe Acţiuni Drumuri din Bălţi, în gestiunea căreia se află uzina, afirmă că emisiile de fum sunt în limitele normei.
"Ne întrebăm de ce se îmbolnăvesc oamenii. Pentru că respirăm acest aer. Nu e suficient că mâncăm aceste fructe acoperite cu fum, mai respirăm şi acest aer", a spus o femeie.
Directorul Societăţii pe Acţiuni Drumuri din Bălţi, Gheorghe Pleşca, susţine că problema nu este chiar atât de gravă. Mai mult, întreprinderea va instala o uzină nouă, cu sisteme moderne de filtrare.
"Am luat o decizie să deschidem o uzină nouă, modernizată, cu tehnică din Europa, din Italia, care are filtre de aer, care nu va mai produce aburi ori fum", a menţionat Pleşca.
Reprezentanţii Inspectoratului Ecologic de la Făleşti s-au autosesizat şi promit să monitorizeze situaţia.
"Dacă investigaţiile o să arate că emisiile sunt mai mari decât cele admisibile, am putea să întrerupem activitatea uzinei" a explicat şeful adjunct al Inspectoratului Ecologic din Făleşti, Oleg Juc.
La rândul său, primarul satului, Vasile Podrea, spune că va cere sistarea construcţiei noii uzine.
"Soluţia e una: ca dumnealor să stopeze lucrările acestea. Au început să construiască acum o uzină nouă", a punctat edilul.
Uzina de producere a asfaltului, din Răuţel, şi-a început activitatea în anul 1975, iar capacitatea acesteia este de 32 de tone pe oră.