Vizita Angelei Merkel în Moldova se încheie, neoficial, în beci
Programul oficial al vizitei cancelarului german s-a încheiat. Acum a început partea neoficială a vizitei. Vorbim despre beciurile de la Cricova - destinaţie aproape obligatorie pentru fiecare oficial străin important care ne vizitează ţara. Iar Angela Merkel nu este o excepţie.
Se pare că doamna de fier a Europei nu a putut rezista tentaţiei de a vizita faimoasele beciuri. De altfel, ca şi fostul preşedinte al Franţei Jacques Chirac şi cel al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Vizita Angelei Merkel la Cricova a fost planificată în jurul orei 19.00. Pe drumurile din Capitală, dar şi pe cel spre Cricova sunt dislocaţi mai mulţi carabinieri.
Această întâlnire este ţinută departe de ochii presei. Deocamdată nu se cunoaşte ce bucate şi ce vinuri vor fi servite cancelarului german, dar se ştie că Angela Merkel preferă bucatele naţionale germane.