Angela Merkel, Hillary Clinton, Shakira şi Lady Gaga, printre cele mai puternice femei ale lumii. Vezi topul
În ziua în care a venit la Chişinău, revista "Forbes" a desemnat-o, din nou, drept cea mai puternică femeie din lume. Angela Merkel se află, pentru a cincea oară, în fruntea acestui clasament, în care se mai regăsesc Hillary Clinton, Michelle Obama, Lady Gaga, Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, Beyonce sau Shakira.
Angela Merkel, în vârstă de 58 de ani, este "Doamna de Fier" a Europei şi un actor extrem de important în soluţionarea crizei datoriilor din Zona Euro, care ameninţă pieţele. Aşa o descriu pe cancelarul german editorii de la Forbes.
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, este următoarea în clasament. Publicaţia menţionează că soţia fostului preşedinte SUA a avut un an plin, în care a reuşit să viziteze 42 de ţări.
Pe locul trei este Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, urmată de Melinda Gates, soţia şefului de la Microsoft, miliardarul Bill Gates.
Clasamentul este completat de Jill Abramson, redactor-şef al publicaţiei New York Times şi Sonia Gandhi - preşedintele Partidului indian al Congresului.
Din top nu putea să lipsească prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, dar nici Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional.
Excentrica Lady Gaga este cea mai tânără dintre femeile incluse în clasament, iar regina Elizabeta a II-a este, la 86 de ani, cea mai în vârstă.
Cele mai puternice 100 de femei din lume activează în afaceri, politică, mass-media, tehnologie, modă, showbiz sau în organizaţii de caritate.
Fapt divers