Deputaţii PD au părăsit sala de şedinţe pentru că nu le-a fost acceptat proiectul de lege de indexare a pensiilor
Deputaţii PD au părăsit sala de şedinţe pentru că nu le-a fost acceptat proiectul de lege de indexare a pensiilor.
Marian Lupu s-a arătat convins că trebuie să se revină la o indexare a pensiilor până la sfârşitul acestui an. Este vorba despre cei care primesc până la 700 de lei. "Era o decizie de comun acord. Trebuie să găsim soluţia practică pentru indexarea pensiilor. Această problemă este una de principiu pentru societate", a declarat Lupu. El susţine că deşi acest subiect a fost discutat timp de mai multe luni, nu a venit nicio reacţie de la Guvern. "Toate ministerele au dat aviz pozitiv, cu excepţia Ministerului Finanţelor. Pe prim plan se pun nu interesele publice, ci interesele de alt gen". De asemenea, Lupu spune că PD vrea o soluţie rapidă şi că nu poate fi vorba despre compromisuri.
Deputatul PLDM, Mihai Godea a calificat gestul lui Marian Lupu drept unul electoral în ajun de campanie electorală. "Am discutat şi cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale. Urmează să vină rectificările la Bugetul de Stat, atunci vom putea lua careva hotărâri", a mai menţionat Godea.
Mihai Ghimpu a refuzat să comenteze situaţia. "Nu pot să mă exprim asupra deciziei Guvernului. Este decizia comună a Alianţei", a declarat acesta.
Analistul politic, Igor Boţan crede şi el că gestul PD este o mişcare care are o conotaţie electorală. "Elementele componente ale AIE doresc să demonstreze că au interesele lor. PD se simte marginalizat. Toată lumea înţelege că elementele AIE sunt într-o competiţie. Alianţa trebuie încă să demonstreze că este corp comun. Nu cred că putem vorbi despre o înţelegere în AIE. Nu este exclus ca după alegeri să avem noi formaţiuni în Parlament. Poate să apară o Alianţă de centru-stânga", a concretizat analistul.