A 5-a noapte de violențe în Israel. Ambele părţi au lansat noi rachete, care au provocat mai multe victime şi daune materiale
Confruntările dintre Israel şi Fâşia Gaza continuă pentru a cincea noapte consecutiv. Ambele părţi au lansat noi rachete, care au provocat mai multe victime şi daune materiale.
Potrivit medicilor palestinieni, în ultimele 24 de ore au fost ucişi 12 oameni, printre care o femeie şi trei copii care se aflau într-o tabără de refugiaţi.
Pe de altă parte, armata israeliană a anunţat că a distrus oficiul şefului serviciului de securitate al grupării Hamas, precum şi două apartamente unde erau depozitate muniţii.
Vineri noaptea, sirenele au răsunat şi în două oraşe din sudul Israelului, iar gruparea Hamas a revendicat atacul cu rachete. Unul dintre proiectile a căzut într-un rezervor cu combustibil aflat în portul Ashdod. În consecinţă, a avut loc o explozie şi un incendiu, dar, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Între timp, reprezentantul Statelor Unite a ajuns la Tel Aviv pentru a discuta despre detensionarea conflictului. Oficialul american a participat la negocierile dintre reprezentaţii Israelului, ai Fâşiei Gaza şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Deocamdată, nu se ştie cu ce s-au încheiat discuţiile. Datele oficiale arată că în cele cinci zile de conflict, în Fâşia Gaza s-au înregistrat peste 200 de morţi, iar în Israel, bilanţul a ajuns la opt persoane decedate, printre care doi copii.