A alertat întregul Aeroport şi pe oamenii legii, pentru a-şi împiedica soţia să plece din ţară
A alertat operatorul biroului de informaţii al Aeroportului Internaţional Chişinău, despre un posibil act terorist la bordul unui avion. Şi asta doar pentru a-şi împiedica soţia să plece în Rusia.
Este vorba despre un bărbat care a sunat, ieri, la Aeroport, pentru a anunţa că astăzi, cu avionul de pe ruta Chişinău-Moscova, va zbura o femeie care face parte dintr-o grupare teroristă. În urma apelului telefonic, angajaţii Departamentului Poliţiei de Frontieră au sporit măsurile de securitate şi au informat colegii de la Inspectoratul General de Poliţie.
"Informatorul" s-a dovedit a fi un locuitor al Capitalei, în vârstă de 62 de ani. Iar femeia despre care a spus că ar avea legături cu teroriştii este, de fapt, soţia sa, cu care se află în relaţii ostile. Bărbatul a explicat că astfel, a vrut să împiedice femeia să plece la Moscova.