A apărut de nicăieri. O NOUĂ INSULĂ în Triunghiul Bermudelor
O nouă insulă s-a format în Triunghiul Bermudelor, într-un timp foarte scurt, un fenomen obișnuit pentru această zonă. Însă cercetătorii spun că această insulă este specială nu numai prin faptul că este cea mai mare apărută în ultimii zeci de ani, ci și prin terenul acoperit cu scoici și oase de balenă, scrie digi24.ro.
Numită de localnici Shelly Island, datorită numeroaselor scoici cu care este acoperită, insula lungă de 1 kilometru și jumătate s-a format în ultimele luni, lângă Cape Point, și a devenit o atracție pentru turiști, mai ales că se află în controversatul Triunghi al Bermudelor.
În luna aprilie, insula abia dacă era vizibilă, notează National Geographic. Autoritățile le-au interzis localnicilor și turiștilor să se apropie prea mult de insulă, întrucât curenții sunt foarte puternici în zonă și pot scufunda ambarcațiunile. Distanța dintre insulă și coastă este de doar 45 de metri, dar vârtejurile care se formează sunt extrem de puternice.
Cercetătorii susțin că este foarte posibil ca insula să dispară complet sau, dimpotrivă, să se mărească și să se unească în cele din urmă cu zona de coasă, în funcție de direcția curenților și a nivelului mării. De-a lungul anilor, regiunea s-a transformat constant: unele zone erodate de ape și-au revenit spectaculos și s-au lărgit, altele au dispărut cu totul.