A avut onoarea să o întâlnească pe Regina Elizabeta a II-a. Ce spune ambasadoarea Iuliana Gorea Costin despre suverana britanică (VIDEO)
Unul dintre diplomații moldoveni care a avut marea onoare să o întâlnească pe Regina Elizabeta a II-a este Iuliana Gorea Costin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova, dar şi fost Reprezentat Permanent al ţării noastre la Consiliul Europei. Într-un interviu pentru pentru Prime, Iuliana Gorea Costin, care este stabilită acum la Bucureşti, a povestit despre întâlnirea pe care a avut-o cu Suverana în anul 2000, la Londra. Atunci, Consiliul Europei marca 50 de ani de la fondare, iar o delegaţie, din care făcea parte şi diplomata moldovean a fost invitată la palatul regal, unde s-a ţinut o recepţie. Acolo, Iuliana Gorea Costin a avut ocazia să discute Regina Marii Britaniei despre cale de dezvoltare a ţării noastre.
Recepţia oferită de Regină cu ocazia marcării a jumătate de secol de la fondarea Consiliul Europei a fost organizată în data de 7 mai, 2000.
„Cu această ocazie am avut posibilitatea să văd modestia, bunăvoinţa şi bunul simţ de care dădea dovadă Regina, de fapt cu toţi oaspeţii săi. Regina Elizabeta a fost cunoscută drept ca o personalitate care avea disciplina ca principiu de viaţă, iar bunătatea ca şi virtute."
În cadrul întâlnirii de la Londra, Iuliana Gorea Costin a fost întrebată de Majestatea Sa despre cursul dezvoltării Republicii Moldova.
„Conform protocolului ne-am salut întreaga delegaţie, dar şi fiecare în parte cu Regina, am avut şi eu această ocazie, m-a întrebat de unde sunt şi i-am spus din Moldova. Apoi m-a întrebat, cum sunteţi acolo, în Moldova? Iar eu i-am răspuns că ţinem drumul spre Europa, fiind de fapt geografic în Europa, vrem să fim recunoscuţi şi la nivel politic. Ea a zâmbit cu inteligenţa specifică, asemeni unei mame."
Iuliana Gorea Costin i-a adus un omagiu Reginei şi printr-o postare pe facebook unde a postat şi mai multe fragmente memorabile din declaraţiile Suveranei britanice, care, în opinia diplomatei, demonstrează că Elizabeta a II-a era înzestrată nu doar cu un grad înalt de inteligenţă, dar avea şi talentul de a reacţiona cu umor la diverse situaţii serioase.
„Voi cita câte ceva din spusele Reginei, devenite citate memorabile: "Haideţi să nu ne luăm prea tare în serios, nimeni nu deţine monopolul asupra înţelepciunii." Tristeţea este preţul care trebuie să-l plătim pentru iubire." " Unii spun că înţelepciunea vine o dată cu vârsta, sper că au dreptate! Nu-mi rămâne decât să mai aştept."
Iuliana Gorea Costin, care este diplomat şi politician, consideră că Regina Elizabeta a II-a a asigurat un echilibru în politica lumii.
„Regina menţinea un echilibru. Un echilibru atât în Marea Britanie cât şi în lume, prin comportamentul său, prin atitudinea sa, prin discuţiile pe care le-a avut cu diverşi şefi de state şi guvern."
La sediul Ambasadei Marii Britaniei din Chişinău este deschisă o carte de condoleanţe. Până acum, oficiali moldoveni, ambasadori acreditaţi în ţara noastră, dar şi oameni de rând au lăsat mesaje şi i-au adus un omagiu Reginei Elizabeta a II-a. Cartea de condoleanţe va fi deschisă până în data de 16 septembrie între orele 10 şi 16. Funeraliile de stat ale Reginei, care a domnit 70 de ani vor avea loc în data de 19 septembrie.