A băgat spaima în oameni! Un tânăr drogat a făcut SCANDAL în plină stradă (VIDEO)
Scene de groază, aseară, la Constanţa. Un turist a sărit din maşina în care se afla şi a rupt-o la fugă printre autoturisme, ţipând cât îl ţineau puterile la şoferii aflaţi în trafic, scrie reporterntv.ro.
Tânărul din imaginile de mai sus a băgat spaima în zeci de oameni. Individul a sărit din mașina în care se afla și a luat-o la fugă printre autoturismele aflate în trafic, încercând să le oprească.
La un moment dat, chiar a vrut să intre cu forța într-o mașină care trecea prin zonă. Martorii spun că bărbatul se comporta haotic, țipa și era agresiv. Oamenii cred că el era drogat.
Circul a luat sfârșit după câteva minute, când trecătorii și agenții unei firme de pază au reușit să-l prindă pe scandalagiu. Câțiva oameni s-au chinuit să-l țină, iar pentru a-l imobiliza s-au văzut nevoiți să-i lege picioarele cu o funie.
După ce s-a liniștit, tânărul a început să spună că vede "pescăruși albaștri" și să vorbească despre mântuire.
O tânără care s-a recomandat a fi sora scandalagiului le-a spus polițiștilor că acesta este din București. Susține că ea conducea mașina din care a sărit tânărul, dar nu știa ce a determinat comportamentul aberant al acestuia.
Un echipaj de prim-ajutor l-a dus pe bărbat la Spitalul Județean Constanța. Acolo i s-au acordat îngrijiri medicale și i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau substanțe halucinogene.
Spre dimineață, medicii l-au transferat la Spitalul de Psihiatrie de la Palazu Mare.