A cerut 800 de euro pentru un livret militar, iar acum riscă 7 ani de închisoare
foto: mediafax.ro
Un inspector a fost reţinut în flagrant pentru trafic de influenţă. Acesta elibera livrete militare, contra sumei de 800 de euro. Bărbatul şi-a recunoscut vina şi este cercetat în stare de libertate, informează Serviciul de presă al CCCEC.
Inspectorul lucra în cadrul Secţiei de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei din raionul Donduşeni şi susţinea că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Comisariatului militar din localitate.
După ce au investigat cazul, oamenii legii au reţinut bărbatul în timp ce primea banii marcaţi "mită CCCEC".
Acesta riscă de la trei la şapte de închisoare, amendă până la 60 de mii lei sau să nu poată ocupa anumite funcţii de la 2 la 5 ani.