A crezut că îi va minţi pe poliţiştii de frontieră. Şmecheria unui moldovean, dejucată la vamă (FOTO)
Un cetățean moldovean în loc să-și perfecteze documentele de înmatriculare pentru o rulotă, după ce le pierduse pe cele originale, a încercat să treacă mijlocul de transport în baza unui act străin. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni i-a dejucat șmecheria, rulota fiind reținută, iar pe numele cetățeanului au fost pornite cercetări.
În dimineața zilei de duminică, pentru formalitățile necesare trecerii frontierei de stat s-a prezentat un microbuz cu remorcă, pe care era transportată o rulotă, înmatriculată în Germania.
Conducătorul auto a fost legitimat ca cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 40 de ani. În timpul controlului de frontieră, persoana a prezentat mai multe documente pentru mijloacele de transport.
Ca urmare a verificărilor în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că pe numărul certificatului de înmatriculare al rulotei era înregistrat alt vehicul.
Ulterior, șoferul a confirmat că documentul nu aparține rulotei prezente în punctul de trecere, pe cele originale le pierduse în Germania, de unde aducea vehiculul.
Ba mai mult, bărbatul a recunoscut că și-a încercat norocul, sperând că angajații Poliției de Frontieră nu vor observa șiretlicul.
Pe faptul dat, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării cazului sub toate aspectele legale.
Cetățeanului moldovean i-a fost autorizată intrarea în țară, însă fără rulotă, care va rămâne pe teritoriul PTF Leușeni până la luarea unei decizii în acest sens.
- Moment emoţionant. Victimele tragediei de la Genova au fost comemorate
- Un moldovean, condamnat pentru furt în Italia, a fost găsit mort în celulă
- EUBAM reconfirmă sprijinul Poliției de Frontieră în diferite domenii de activitate
- Un locuitor din regiunea transnistreană se numără printre cele 15 victime ale accidentului aviatic produs în Siria