A doua femeie bănuită de OMORUL fratelui lui Kim Jong-Un A FOST ARESTATĂ
Cea de-a doua femeie suspectată că ar avea legături cu omorul fratelui liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, a fost arestată în Malaezia. Nu se cunosc însă detalii despre operaţiunea de reţinere a acesteia.
Autorităţile malaeziene au declarat că vor veni cu informaţii pe parcursul acestei zile. Ieri, pe aeroportul din Kuala Lumpur a fost arestată o vietnameză. Cele două femei sunt acuzate că, la începutul acestei săptămâni, l-ar fi înțepat pe Kim Jong-Nam cu ace otrăvite într-un aeroport din Malaezia. Fratele dictatorului de la Phenian s-a stins din viață în drum spre spital.
Pe Internet au apărut poze cu una dintre presupusele ucigaşe. În presa din Coreea de Sud se vehiculează că asasinatul ar fi avut loc la comanda lui Kim Jong-Un și că cele două femei sunt agenți secreți nord-coreeni. Kim Jong-Nam ar fi fugit din Coreea de Nord în 2014, după execuția unuia dintre unchii săi.