A doua rundă de audieri publice privind introducerea votului uninominal

A doua rundă de audieri publice pe marginea proiectului privind introducerea votului uninominal este organizată astăzi în Parlament.

Vicepreşedintele CEC, Eugeniu Ştirbu a abordat atât subiectul ce ține de circumscripțiile electorale uninominale din țară, cât și din diaspora.

"Ar fi clar şi bine ca toate acele reglementări să fie incluse în Codul electoral şi să nu fie elaborate de CEC, pentru că toate cele care se atacă în judecată, toate sunt pierdute de Comisia Electorală Centrală. Totuşi ar trebui să fie stipulate în Codul electoral. În ceea ce priveşte activitatea permanentă a circumscripţiilor uninominale, dacă le facem permanente, atunci câte persoane vor fi acolo? Eu consider că toţi membrii ar trebui să fie permanenţi, pentru că activitatea lor se măreşte dublu, ba chiar triplu. Ceea ce ţine de diasporă, eu nu îmi închipui graniţa unei circumscripţii electorale după hotare cum este analogic în Moldova. Care va fi? Numărul de votanţi, de persoane înscrise în liste. Ei sunt scrişi în registrul cetăţenilor, dar şi în lista prealabilă a CEC. Este o problemă. Poate practica internaţională ne arată că multe ţări s-au dezis de votul uninominal", a menționat Eugeniu Știrbu. 

PUBLIKA.MD aminteşte că, săptămâna trecută, în cadrul primei runde de audieri publice, la discuții au participat peste o sută de persoane, dintre care membri ai Comisiei Electorale Centrale, ai Ministerului Justiției şi Curții Constituționale, dar şi reprezentanți ai societății civile din diferite domenii, asociații etnice, partide extraparlamentare și primari.

Până acum o săptămână, au fost colectate peste 530.000 de semnături ai cetățenilor care susțin introducerea votului uninominal.



Lasă un comentariu