A doua semifinală a Eurovision 2017. Reprezentanții României vor lupta entru un loc în finală
În această seară, vor fi aleși ultimii zece finaliști ai Eurovision 2017. Printre artiștii care luptă pentru un loc în ultima etapă a concursului se numără și reprezentanții României, Ilinca și Alex Florea. Piesa lor, "Yodel it!", a fost una dintre cele mai votate pe site-urile de pariuri.
În această seară, pe scena de la Kiev vor urca reprezentanții a 18 țări. Artistul din Bulgaria, Kristian Kostov, a avut astăzi parte de o supriză neplăcută. Pe Internet a apărut un filmuleț în care tânărul de 17 ani cântă la un concert organizat în estul separatist al Ucrainei.
Autoritățile de la Kiev au precizat că nu au știut de acest lucru și, dacă se va demonstra veridicitatea imaginilor, vor reacţiona pe măsură.
În această seară, ar fi trebuit să participe și reprezentanta Rusiei, Iulia Samoilova. Serviciul de Securitate Ucrainean i-a interzis însă să mai intre timp de cinci ani în țară, pe motiv că a trecut ilegal frontiera și a participat la un eveniment organizat în Crimeea, după ce a fost anexată de Rusia.
Marea finală va avea loc sâmbătă.
PUBLIKA.MD aminteşte că Moldova s-a calificat pentru finala concursului Eurovision 2017. Trupa SunStroke Project a interpretat pe scena de la Kiev piesa "Hey Mamma".