A fost arestat posibilul ucigaş al judecătoarei şi grefierului său, omorâţi joi într-o sală de audieri din Belgia
Presupusul ucigaş al unei judecătoare şi al unui grefier, omorâţi joi, într-o sală de audieri din Belgia, a fost arestat, anunţă astăzi un post belgian de televiziune, citat de o agenţie românească de ştiri. Suspectul este un iranian, în vârstă de 47 de ani, care a afirmat că a acţionat din răzbunare.
Bărbatul a fost arestat într-un parc din Bruxelles, după ce a tras în aer mai multe focuri de armă.
Amintim că joi dimineaţă, o magistrată şi grefierul său au fost ucişi de un bărbat care asista la o audiere a tribunalului de justiţie de pace, specializat în divorţuri şi conflicte de vecinătate. Autorul focurilor de armă a reuşit apoi să fugă.
Şeful Executivului de la Bruxelles, mai mulţi miniştri şi parlamentari belgieni, dar şi sute de avocaţi şi judecători au ţinut, ieri, un minut de reculegere în faţa Palatului de Justiţie de la Bruxelles.