canal tv
Reprezentantul Republicii Moldova, Pasha Parfeni va urca al 10-lea pe scenă, în prima semifinală, la Eurovision 2023.
Prima semifinală va avea loc pe 9 mai la Liverpool.
Ordinea în semifinala I este următoarea: Norvegia, Malta, Serbia, Letonia, Portugalia, Irlanda, Croația, Elveția, Israel, Moldova, Suedia, Azerbaidjan, Cehia, Țările de Jos și Finlanda.
Ordinea în semifinala II: Danemarca, Armenia, România, Estonia, Belgia, Cipru, Islanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Georgia, San Marino, Austria, Albania, Lituania și Australia.
Cele 5 țări mari - Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit nu concurează în semifinale și nici Ucraina nu va concura în acest an, fiind campioană în 2022, dar s-a decis aleatoriu în care dintre cele două semifinale vor putea vota.
Amintim că reprezentantul țării noastre va interpreta pe scena de la Liverpool piesa „Soarele și Luna”. În prezent, Pasha Parfeni se află la Barcelona, în cadrul turneului de promovare a piesei sale.