A fost descoperit al cincilea cel mai mare diamant din istorie. Cât valorează acesta
Un diamant considerat a fi cel de-al cincilea cel mai mare găsit vreodată a fost descoperit într-o mină din Lesotho, în sudul Africii, scrie libertatea.ro.
Diamantul este estimat a fi de aproximativ 40 de milioane de dolari, potrivit experților.
Piatra de 910 carate a fost descoperită la mina Letseng din Lesotho de către compania minieră Gem Diamonds.
Compania a descris diamantul, care este de dimensiunea a două bile de golf, ca fiind de o „calitate excepțională”.
„Din moment ce Gem Diamonds a achiziționat Letseng în 2006, mina a produs unele dintre cele mai remarcabile diamante din lume, inclusiv Lesotho Promise de 603 carate”, a declarat directorul executiv al Gem Diamonds, Clifford Elphick.
„Cu toate acestea, acest diamant de exceptie de cea mai buna calitate este cel mai mare care a fost exploatat până în prezent … Aceasta este o descoperire incredibilă”.
Ben Davis, analist la Liberum Capital, a speculat într-o notă de cercetare către investitori că diamantul ar putea să fi estimat la 40 de milioane de dolari.
Acțiunile Gem Diamonds din Londra au crescut cu 14% față de piață, după această decoperire.
Cel mai mare diamant prezentat vreodată la o licitație a fost vândut la Geneva cu aproape 25 de milioane de lire