A fost descoperită cea mai uşoară metodă de slăbit
Mulţi oameni obişnuiesc să doarmă mult mai puţin decât au nevoie. Până acum au existat mai multe studii care au făcut legătura între privarea de somn şi obezitatea. Din fericire, un nou studiu demonstrează că putem stopa efectele epidemiei de obezitate dacă dormim mai mult, scrie descopera.ro.
Cercetătorii de la University of Pennsylvania's Perelman School of Medicine, au descoprit că dacă fiecare adolescent ar avea parte de 8-10 ore de somn pe noapte, atunci rata obezităţii ar scădea considerabil.
La studiu au luat parte 1.000 de elevi de liceu care au fost monitorizaţi din anul întâi, până în ultimul an. La fiecare 6 luni, ei au fost rugaţi să declare obiceiurile pe care le aveau legate de somn. În acelaşi timp, cercetătorii au notat înălţimea, greutatea şi indicele de masă corporală (IMC) pentru fiecare participant în parte.
„Urmărind aceşti adolescenţi am descoperit că fiecare oră de somn în plus este asociată cu reducerea IMC. Mai mult reducerea era mai mare în rândul celor care aveau un IMC ridicat. Studiul demonstrează că în această perioadă de dezvoltare, tinerii au nevoie de mai mult somn pentru a avea parte de o serie de beneficii pentru sănătate”, a declarat autorul studiului, Jonathan A. Mitchell.
Conform rezultatelor, cu cât tinerii aveau un IMC mai ridicat, cu atât ei scădeau mai mult în greutate atunci când aveau parte de un somn mai lung cu o oră.
Important de menţionat este faptul că legătura s-a păstrat chiar şi atunci când cercetătorii au luat în calcul şi alţi factori precum activitatea fizică şi obiceiurile legate de vizionatul programelor TV.
Cercetătorii care au luat parte la studiu nu cred că este suficient să le aminteşti elevilor să doarmă mai mult. De aceea ei cred că programul zilnic al şcolilor ar trebui să înceapă mai târziu, având în vedere că studii anterioare au demonstrat că atunci când programul şcolar este decalat chiar şi cu 30 de minte, elevii înregistrează o creştere de 45 de minte a duratei de somn.