A fost descoperită gena care ne limitează dorința de a consuma alcool
Cel mai mare studiu de acest fel a avut ca rezultat identificarea unei variații genetice care suprimă dorința de a consuma alcool, arată stiridinlume.ro.
"Descoperirile se bazează pe cercetările efectuate pe mai bine de 105.000 de consumatori de alcool, meta-analiza unui întreg genom, dar și studiul replicării fiind analizate", arată David Mangelsdorf, de la centrul medical UT Southwestern.
Studiul a identificat o variație a genei beta-Klotho, legată de limitarea consumului de alcool în situații sociale. Varianta mai puțin întâlnită, descoperită la aproximativ 40% din participanți, este asociată cu o dorință scăzută de a consuma alcool.
Au fost efectuate o serie de experimente de laborator pe șoareci pentru a înțelege rolul genei beta-Klotho în atitudinea față de alcool. Cercetarea arată că această genă controlează producția proteinei beta-Klotho, ce formează o parte a unui complex de receptori din creier, arată sciencedaily.com.
Implicațiile studiului sunt importante: în viitor, s-ar putea crea medicamente care să controleze consumul de alcool, poate chiar și în cazul celor cu probleme serioase. Cu toate acestea, studiul nu a inclus și persoane ce suferă de alcoolism.
Studiul a comparat genetica consumatorilor de alcool în mod social, în cantități mici și mari. O cantitate mare de alcool este echivalentul a 21 de băuturi pe săptămână pentru bărbați și a 14 băuturi pe săptămână pentru femei. Analog, un consum redus de alcool este de 14 sau mai puține băuturi pe săptămână pentru bărbați, sau 7 sau mai puține băuturi pe săptămână pentru femei. O băutură reprezintă echivalentul unui pahar mic de vin sau aproximativ 250ml de bere.
Pentru a înțelege mai bine modul în care gena lucrează, cercetătorii au oferit șoarecilor cu deficiență genetică de producție de beta-Klotho posibilitatea de a alege între apă și alcool. Șoarecii alterați genetic au preferat alcoolul, chiar dacă au primit hormonul FGF21, indicând că abilitatea acestuia de a suprima preferința pentru alcool depinde de prezența genei beta-Klotho.