A fost desemnat marele câştigător al premiilor Grammy. Preşedintele Obama a transmis un mesaj galei
Cele mai importante premii din lumea muzicală au fost împărţite la Los Angeles. Sam Smith a triumfat la gala Grammy şi a plecat acasă cu patru trofee.
Tânărul interpret a luat cel mai important trofeu al galei, cel pentru cântecul anului, cu piesa "Stay With Me". El a câştigat şi premiile pentru discul anului, cel mai bun album pop şi a fost numit cel mai bun debutant.
"Încerc să spun ceva acum fără să plâng", a spus Sam Smith.
Pharrell Williams a obţinut trei trofee, printre care şi pentru cea mai bună performanţă pop solo, pentru celebrul hit "Happy". Tot atâtea premii a luat şi Beyonce, inclusiv pentru cea mai bună performanţă R&B.
"A fost un an incredibil. Vă iubesc pe toţi. Vreau să-i mulţumesc soţului meu, te iubesc mult, dar şi fiicei mele. Blue, te iubesc!", a declarat artista.
Gala a fost dominată de nume mari şi momente deosebite. Pe scenă au urcat AC/DC, Madonna şi Katy Perry. Totodată, Rihanna, Kanye West şi Paul McCartney au avut o prestaţie deosebită, interpretând o piesă împreună.
Printre surprizele serii a fost şi un mesaj video din partea preşedintelui american, Barack Obama, care s-a pronunţat împotriva violenţei în familie.
"Artiştii au marea putere de a schimba mentalităţi şi atitudini şi de a ne face să ne gândim şi să vorbim despre ceea ce contează. Fiecare dintre noi are puterea de a deveni un exemplu", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.
Premiile Grammy sunt acordate în fiecare an şi au ajuns la cea de-a 57-a ediţie.