A fost găsit cel mai vechi mesaj în sticlă! Ce scrie pe hârtia aruncată în mare cu 100 de ani în urmă
Un bărbat, care a găsit un mesaj trimis într-o sticlă, a stabilit un nou record mondial: este cel mai vechi mesaj de acest fel descoperit până acum, având o vechime de aproape 100 de ani, scrie debarbati.ro.
Andrew Leaper pescuia lângă insulele Shetland, de lângă Scoţia, pe 12 aprilie 2012, când a găsit o sticlă care avea în interior o hârtie.
Documentul fusese trimis în anul 1914 şi făcea parte dintr-un proiect ştiinţific care cerceta curenţii marini din zona Scoţiei.
Autorul mesajului îl ruga pe cel care avea să-l găsească să noteze data şi locul descoperirii şi apoi să ducă documentul la Asociaţia Pescarilor din Scoţia, unde avea să primească "o mică recompensă".
Până acum au fost găsite 315 sticle din cele 1.890 care făceau parte din acest experiment.
Recordul anterior de vechime al unui mesaj în sticlă fusese stabilit în anul 2006, când aceeaşi barcă de pescuit a găsit un asemenea document.
"Este ca şi cum ai câştiga la loterie de două ori într-o viaţă", declara încântat Andrew Leaper, cel care conduce barca de pescuit Copious.