A fost inaugurat Complexul Memorial din satul Taxobeni, raionul Făleşti
Complexul Memorial din satul Taxobeni, raionul Făleşti, a fost inaugurat astăzi după reconstrucţie. După ce a stat timp de mai mulți ani în stare avansată de degradare, monumentul a fost reabilitat integral cu suportul asociaţiilor obşteşti, a guvernului regiunii Tiumeni, dar şi a autorităţilor publice locale.
La reabilitarea acestuia a contribuit şi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, care a fost prezent la ceremonia de inaugurare. Acesta i-a felicitat pe veteranii prezenţi la ceremonie cu ocazia Zilei Victoriei asupra nazismului, menţionând că sărbătoarea de 9 mai nu este o simplă dată în calendar sau doar una din multele file ale istoriei. "Oameni de diferite generaţii, compatrioţii noştri, s-au jertfit în acele vremuri grele, au înfruntat cu demnitate toate greutăţile războiului şi astăzi au tot dreptul să se bucure de respectul şi grija celor pentru viitorul cărora au luptat. Este datoria noastră a tuturor să cinstim memoria lor şi să avem grijă de monumentele care nu ne lasă să uităm de atrocităţile acelui război", a menţionat Lupu.
La Taxobeni sunt mormintele a 254 de ostași căzuți în lupte. Tot în cadrul Complexului Memorial sunt înălțate postamente, pe care sunt înveșnicite numele sătenilor care și-au pierdut viețile în lupte crâncene, alături de ostași.
Complexul a fost ridicat în anul 1985, în memoria celor 940 de ostaşi căzuţi pe acest platou de luptă, în primăvara și vara anului 1944.