"A FOST ÎNFRICOŞĂTOR!" Primul OZN descoperit de cercetători (FOTO/VIDEO)
Primul OZN ar fi fost descoperit de către cercetători în 1801. Obiectul sub forma unei sfere albastre a fost zărit zburând peste oraşul Hull. Pe 19 iulie, la miezul nopţii, obiectul neidentificat şi-a făcut apariţia pe cer. Martorii spun că au văzut un obiect ce semăna cu "o lună imensă acoperită de o dungă neagră", scrie evz.ro.
Istoricul şi autorul Mike Covell, în vârstă de 37 de ani, a descoperit informaţiile referitoare la acest eveniment într-un ziar din 1800.
“Semăna mai mult cu o stea pe moarte. A acoperit întregul oraş în albastru. Pare să fi fost înfricpşător. Este cea mai veche mărturie pe care am descoperit-o până acum", a declarat Corvell.
Totuşi, există numeroase exemple din această zonă care datează cu ani buni înainte, dar care sunt însă îndoielnice. Oraşul Hull a fost construit doar în 1788. Numeroase persoane însă au declarat că au zărit OZN-uri în această zonă înainte de această dată.
Mr Covell a construit o vastă colecție de decupaje din apariţiile OZN-urilor, din secolul al XIX-lea până în prezent.
Unul dintre cele mai ciudate cazuri ar fi avut loc în 1967, când un OZN ar fi aterizat în parcul din Longhil, în Hull.
Doar în ultimele luni au fost văzute două OZN-uri, "înfricoşătoare, dar frumoase", zburând desupra unui magazin Ikea din Siberia, lăsând mulţi ruşi muţi de uimire.
Un alt obiect neidentificat a fost zărit în Kazahstan, în timp ce în Texas doi bărbaţi susţin că au văzut un astfel de obiect şi au postat dovezile pe Youtube. Unii comentatori sunt însă de părere că erau rachete de semnalizare militare.
- "VOM MURI CU TOȚII". AVERTISMENTUL APOCALIPTIC făcut de un grup de cercetători din SUA
- EXPERIENȚĂ AMEȚITOARE: Cel mai înalt tobogan din lume a fost inaugurat în statul american Missouri
- ÎŢI TAIE RESPIRAŢIA! Imaginile halucinante filmate de un vânător de furtuni (VIDEO SENZAŢIONAL)
- Fascinant sau înfricoșător. Cum se conduce singur un Tesla Model S prin traficul din oraş (VIDEO)
- ÎNFRICOȘĂTOR! Bombele rusești au căzut peste un spital din nord-vestul Siriei
- "Era înfricoșător!" AVENTURA unui moldovean care a escaladat muntele Kazbek (VIDEO)