A fost inventat un nou mod de a monitoriza temperatura corpului uman
Embed:
Specialiştii americani au inventat un nou mod de a monitoriza temperatura corpului uman - un termometru care se aplică pe piele. Dispozitivul arată ca un cod futurist de bare şi este atât de subţire că seamănă cu un tatuaj electronic.
Aparatul are senzori şi rezistenţe minuscule fixate pe o plăcuţă de silicon. Invenţia poate măsura temperatura pe tot parcursul zilei, dar şi monitoriza fluxul sangvin, care poate arăta lucruri importante despre sănătatea cardiovasculară. Totodată, termometrul se poate încălzi singur ca să testeze reacţia organismului la schimbările de temperatură.