A fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza telefonului. O fetiţă de 12 ani, în stare gravă la spital
O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai, joi, în oraşul Arad, România, pompierii reuşind să o scoată în viaţă. Copila a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, scrie realitatea.net.
Accidentul a avut loc, joi, pe B-dul Revoluţiei din Arad, în faţa Teatrului Clasic, unde o fetiţă de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai. Martorii povestesc că micuţa se juca pe telefonul mobil şi nu a observat că tramvaiul a pornit din staţie.
Din fericire, pompierii au reuşit să o scoată în viaţă de sub tramvai, fetiţa fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
"Minora a fost scoasă de sub tramvai în viaţă şi predată către echipajul SMURD. A fost una dintre cele mai grele şi reuşite intervenţii, care a durat aproximativ 12-15 minute, fiind implicaţi zece pompieri", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.
În timpul intervenţiei, traficul rutier pe o bandă de circulaţie de pe B-dul Revoluţiei din Arad a fost oprit.
De asemenea, a fost oprită şi circulaţia tramvaielor, conform Mediafax.