A fost lansat pe piață un nou telefon de lux! VEZI cum arată spartphone-ul de 2.500 de dolari
Gresso Radical Black Edition este numele unui telefon de lux proaspăt lansat pe piață. Este un dual-SIM care poate fi precomandat pentru 2 500 de dolari, însă banii nu se reflectă atât în specificații, cât în caracterul exclusivist și în design, scrie yoda.ro.
Cei care nu vor un telefon ca toată lumea îl pot alege pe Gresso Radical Black Edition, care are procesor quad-core la 1,2 GHz, ecran de 4,5 inch la rezoluția 960x540 pixeli, 36 GB de spațiu și camera de 8MP. Sistemul de operare este Andorid 4.1.2 Jelly Bean.
Smartphone-ul este destul de de greuț. El cântărește 219 grame, în special datorită carcasei din titan.
Noul Gresso Radical Black Edition va fi disponibil în carcase metalice în trei culori: titan, alb și aur galben. În total vor fi 300 de exemplare, câte 100 pentru fiecare variantă.