"A fost o nebunie!" Caroline Woyniacki a sărbătorit într-un mod excepţional succesul de la Australian Open
Embed:
Proaspata câştigătoare a primului turneu de Mare Şlem al anului, Caroline Wozniacki a sărbătorit într-un mod excepţional succesul de la Australian Open.
În mod tradiţional, campioana este obligată să facă o şedinţă foto cu trofeul, într-un loc ales de organizatori. Pentru tenismena daneză, locaţia aleasă a fost parcul Royal Botanical Gardens din Melbourne. Ea a apărut în faţa jurnaliştilor, fiind într-o barcă pe un lac din parc.
"Este ceva incredibil. A fost o nebunie în ultimele zece ore. S-au întâmplat foarte multe lucruri plăcute, multe felicitări. Sunt copleşită de emoţii. Am dormit doar o oră și jumătate noaptea trecută. Nu e prea mult. Sunt încântată, fericită şi am o mulţime de emoţii", a declarat Wozniacki.
Caroline Wozniacki a câştigat finala de la Australian Open, după ce a învins-o în finală pe Simona Halep cu scorul de 7-6 3-6 6-4 şi a câştigat astfel primul său turneu de Mare Şlem din carieră.