A fost prins unul dintre cei doi deţinuţi care au evadat acum două zile
A fost prins unul dintre cei doi deţinuţi care au evadat acum două zile. Este vorba de Sergiu Socolenco, de 30 de ani. Acesta a fost prins de poliţiştii din sectorul Ciocana, în colaborare cu cei din raionul Criuleni, în jurul orei 18. Potrivit poliţiei, evadatul intenţiona să fugă în regiunea transnistreană.
Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de Ministerul Afacerilor Interne. Vă reamintim că cei doi deţinuţi au evadat marţi, în timp ce erau transportaţi de la penitenciarul numărul 13 din capitală la Curtea de Apel.
"Unul dintre cei evadaţi, Socolenco Sergiu, de 30 de ani a fost reţinut pe malul râului Nistru. Reţinerea a fost efectuată de poliţiştii din sectorul Ciocana al Capitalei în colaborare cu colegii din raionul Criuleni. Poliţia deţinea informaţii precum că evadatul intenţiona să traverseze râul Nistru pentru a trece în partea stângă a lui. În acest moment acesta a fost reţinut", a declarat şefa Serviciului de presă MAI, Olga Baciu.
- Doi deţinuţi au evadat în drum spre Curtea de Apel Chişinău
- Cel de-al doilea evadat a fost prins de poliţişti
- Deținuții, tratați ca animalele în Moldova
- Afganistan: Aproape 500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din provincia Kandahar
- Autoritățile italiene, ÎN ALERTĂ! Doi deținuți considerați periculoși AU EVADAT