"A fost un adevărat şoc!" Povestea moldovenilor care au feţele mutilate de boală sau schilodite în accidente (VIDEO)
E o femeie care a schimbat viaţa a sute de moldoveni. Ea reface, gratuit, chipurile schilodite ale oamenilor. Iar cei care au fost nevoiţi să-şi ascundă feţele mutilate de boli sau accidente au acum o şansă la viaţă normală, fără să fie stigmatizaţi de societate.
Oamenii care intră pentru prima dată pe uşa acestui centru sunt cu adevărat norocoşi. Cei mai mulţi dintre ei au văzut moartea cu ochii şi au reuşit să o învingă. Totuşi, nu par deloc fericiţi. Preţul salvării a fost prea mare pentru ei.
Nicolae Malic şi-a pierdut maxilarul din cauza cancerului. "Vorba, vocabularul era schimbat, nu putem mânca, faţa estetic era ...mă rog, ca fără maxilar", a spus bărbatul.
Şi Natalia a venit la medic într-o stare disperată. Nu ştia dacă mai vrea să trăiască din cauza urmelor lăsate de boală. "Tumoare, sună îngrozitor, dar când mi-a spus că trebuie să-mi extirpeze ochiul, a fost un adevărat şoc", a explicat femeia.
Şi dacă durerea fizică mai poate fi atenuată, cea sufletească este cu mult mai greu de lecuit. "Când m-au externat din spital, îmi era frică să ies afară. Îmi era ruşine să spun prietenilor sau vecinilor că nu am un ochi. A fost îngrozitor", a povestit Natalia.
Suferinţa acestor bărbaţi şi femei a fost înţeleasă de Rodica Mândruţă-Stratan, un chirurg de excepţie. "Eu mi-am făcut studiile în Olanda, unde am avut frumoasa ocazie să văd reconstrucţia facială, după operaţiile mari, după tumori. Mi-a venit ideea că pacienţii noştri tot merită să fie reabilitaţi aşa cum sunt reabilitaţi cei din Europa", a declarat medicul.
Profesorul Robert Van Oort a ajutat-o să-şi ducă visul la realizare. În acest mod, la Chişinău a fost deschis un centru de protezarea oro-macilo-facială.
"Cele mai dificile proteze sunt totuşi protezele faciale. Acolo trebuie să şi sculptezi, şi să colorezi şi să ajustezi, să fie cât de cât asemănător cu partea care nu este în defect", a menţionat Valentina Luca, medic stomatolog.
Pentru miracolul pe care îl fac, specialiştii au parte de salarii mai mult decât simbolice. "Lucrez pe jumătate de salariu, este de 1.113 lei", a spus Luca.
Chiar şi în aceste condiţii, Rodica Mândruţă-Stratan reuşeşte să menţină echipa optimistă, deja de trei ani: Nu poate să existe numai lucruri materiale. Probabil noi suntem toţi aici pentru lucrurile emotive, sentimentale".
Mai important este însă că oamenii pleacă de aici cu zâmbetul pe buze. Odată cu proteza, doctorii le întorc nu doar înfăţişarea demult uitată, dar şi viaţa socială care părea pierdută pentru totdeauna.
- În Moldova peste 60 000 de oameni suferă de epilepsie
- Raport: "Moldova ţară de minune", cea mai urmărită emisiune de la PublikaTV
- Şoferii cu boli mintale în trafic! O nouă investigaţie, duminică la "Moldova, ţară de minune"
- Tragedia moldovenilor care au feţele mutilate de boală sau schilodite în accidente. Duminică, la "Moldova, ţară de minune"