"A fost un MASACRU" Un martor vorbeşte despre atacul și luările de ostatici din restaurant din Dhaka
Un bucătar argentinian angajat într-un restaurant din Dhaka, scenă în cursul nopții de vineri spre sâmbătă a unui atac și luări de ostatici revendicate de organizația Statul Islamic (SI), a povestit despre "un masacru", transmite AFP, citat de Agerpres.ro.
"A fost un moment oribil", a spus tânărul bucătar, Diego Rossini, la postul argentinian de televiziune C5N, după ce a reușit să scape. Atacatorii "au intrat cu saci conținând explozivi, bombe și grenade", a precizat el.
"Unul dintre atacatori a deschis focul în direcția mea, dar nu m-a atins", a mai spus tânărul.
El a declarat că a reușit să fugă prin terasa restaurantului împreună cu un grup de persoane.
"A fost un masacru, au intrat trăgând focuri de armă", afirmase Diego Rossini într-un scurt schimb de mesaje cu un prieten aflat la Buenos Aires, înainte ca internetul să fie întrerupt.
"Nu știu câte persoane au fost ucise", a mai declarat bucătarul la un alt post argentinian de televiziune, Todo Noticias.
Cel puțin doi polițiști au fost uciși, aproape 20 au fost răniți, iar luarea de ostatici continua în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în acest restaurant din cartierul diplomatic al capitalei Bangladeshului, Dhaka, au făcut cunoscut surse din rândul forțelor de ordine și martori oculari.
Mai mulți indivizi au atacat restaurantul Holey Artisan Bakery din Dhaka, frecventat de diplomați și expatriați.
Atacatorii au intrat în restaurant strigând 'Allah Akbar' (Dumnezeu este cel mai mare), deschizând focul și făcând uz de explozivi, potrivit acestor surse.
SI a revendicat rapid atacul și luarea de ostatici, a anunțat agenția de presă Amaq, apropiată organizației jihadiste.
Amaq a informat că atacul a făcut "peste 20 de morți de diferite naționalități".
- Trei atentate sinucigașe ale Stat Islamic la Sirte care au vizat trupele guvernamentale
- Cinci poliţişti au fost ucişi într-un atac terorist în nord-estul Kenyei
- ATAC ARMAT la Washington. Un bărbat a deschis focul în mulţime, omorând trei oameni
- #BREXIT. Statul Islamic, mulţumit de rezultatul referendumului, vrea să sărbătorească cu NOI ATENTATE
- ATAC ARMAT într-un centru de dans din Texas: Doi morţi şi cel puţin cinci răniţi
- CRONOLOGIE. Atentatele teroriste care au zguduit Turcia în ultimii doi ani