A fugit din calea războiului, dar a murit într-un grav accident rutier (VIDEO)
Embed:
canal tv
O femeie din Ucraina a murit, după ce un autocar în care se aflau 50 de refugiaţi s-a răsturnat pe o autostradă din nordul Italiei, în apropiere de oraşul Forli. Victima, în vârstă de 36 de ani, se afla în autovehicul împreună cu cei doi copii ai săi.
Potrivit informaţiilor preliminare, raportate de autorităţile italiene, alte cinci persoane au fost rănite.
Copiii minori ai femeii decedate au fost preluaţi de serviciile sociale, iar persoanele care au suferit traumatisme au fost transportate la spitalul din Rimini. Ceilalţi pasageri şi-au continuat drumul spre Pescara, acolo unde urmau să ajungă.
Deocamdată, nu se ştie care sunt cauzele producerii accidentului.