A furat bani de la soţie, fiind în proces de divorţ, şi s-a dus la jocuri de noroc
Un bărbat de 32 ani a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare pentru că ia furat soţiei banii, în timp ce erau în proces de divorţ.
Potrivit procurorilor, în luna septembrie a acestui an bărbatul a furat din geanta nevestei portmoneul cu 1850 lei şi buletinul de identitate al acesteia, în timp ce se aflau la piaţa din Ccapitală unde activa femeia.
Bărbatul este cetăţean al României, însă domiciliază în Chişinău de 12 ani. La momentul comiterii infracţiunii acesta era în proces de divorţ cu soţia.
Bărbatul a cheltuit banii furaţi din familie pentru jocuri de noroc, iar buletinul de identitate al femeii l-a aruncat. De menţionat că, soţii aflaţi în conflict au împreună patru copii minori.
Judecătorii au pronunţat sentinţa în lipsa inculpatului deoarece ultimul s-a eschivat de la prezenţa în instanţa de judecată. Hotărârea poate fi atacată în instanţa superioară.