A furat o bicicletă de 3 mii de lei, dar a vândut-o cu 600. Ce pedeapsă va primi hoțul
Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Capitală a ajuns pe mâna forțelor de drept, după ce ar fi furat o bicicletă.
Prejudiciul cauzat victimei se ridică la trei mii de lei. Proprietarul le-a spus oamenilor legii că ar fi lăsat bicicleta, pentru scurt timp, în fața unei biserici, iar când a ieșit, aceasta lipsea.
Momentul sustragerii bunului a fost surprins de camerele de supraveghere, instalate în zonă. Polițiștii au ridicat imaginile, în care se vede cum individul se deplasează cu bicicleta furată într-o direcție necunoscută.
Suspectul a fost identificat și reținut. El și-a recunoscut vina, declarând că bicicleta sustrasă a vândut-o cu 600 de lei.
Mai mult, individul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
Hoțul este cercetat penal și riscă o amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau până la 4 ani de închisoare.