A furat un automobil pentru a se plimba și a provocat un accident. Vorbim despre un tânăr de 23 de ani, din raionul Fălești, care a fost reținut de polițiști.
Potrivit oamenilor legii, suspectul a furat o mașină ce era parcată în curtea unui bloc de pe strada Titulescu din Capitală. S-a întâmplat în data de 1 martie, iar în urma investigațiilor, automobilul a fost găsit de polițiști la o parcare specială. Mai mult, după ce a urcat în vehicul, bănuitul a fost implicat într-un accident rutier, produs nu departe de locul de unde a furat mașina.
Polițiștii au stabilit că prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 20 000 lei.
În cadrul audierilor, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că a furat automobilul pentru a se plimba. Acesta a mai spus că, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea s-a lovit cu un alt automobil.
Tânărul riscă o amendă de până la 67.500 de lei sau până la 3 ani de închisoare.