A furat un „Vaz” pentru a se plimba
Un tânăr din satul Teleşeu, raionul Orhei, a fost reţinut de poliţişti fiind suspectat că a furat maşina unui consătean pentru a se plimba. Tipul de 20 de ani, a profitat de situaţia că era ora 01.00 noaptea iar proprietarul maşinii a lăsat cheile în dispozitivul de pornire, a urcat la volanul autoturismului şi a plecat.
Dimineaţa, când a observat dispariţia maşinii sale, de marca „Vaz-2109”, victima a anunţat poliţia. Imediat, oamenii legii au pornit în căutarea făptuitorului şi a autoturismului. La două zile de la incident, poliţiştii au dat de suspect, care se afla în satul Brînzenii Vechi, raionul Teleneşti, la o cunoştinţă. În aceiaşi gospodărie a fost depistat şi Vaz-ul victimei.
Tânărul spune că a luat maşina pentru a se plimba şi că în scurt timp urma să o întoarcă proprietarului. Tipul nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior judecat pentru furt iar în prezent acesta s-a ales cu o cauză penală, iar dacă va fi găsit vinovat de „răpirea mijlocului de transport” riscă de la 2 până la 5 ani de puşcărie.