A început Campionatul Mondial de Fotbal 2010
Campionatul Mondial de Fotbal 2010 a început! 1500 de artişti au făcut coregrafii de excepţie la ceremonia de deschidere care a adunat în tribune 40 de mii de suporteri.
Evenimentul se va desfăşura până pe 11 iulie în Africa de Sud. Câştigătorii vor fi premiaţi cu cea de-a 19-a Cupă Mondială FIFA. Meciul de deschidere, jucat de naţionalele Africii de sud şi cea a Mexicului, s-a încheiat la egalitate (1-1). Pe terenul de fotbal vor intra astăzi şi naţionalele Franţei şi Uruguai.
Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, care ar fi trebuit să participe la ceremonia de deschidere a campionatului, nu a fost prezent pe stadionul din Johannesburg, din cauza morţii subite a strănepoatei lui.
Turneul este găzduit de Confederaţia Africană de Fotbal. Africa de Sud a câştigat dreptul de a organiza Campionatul Mondial, învingând alte două naţiuni africane, Marocul şi Egiptul. Mascota oficială a Campionatului este Zakumi, un leopard cu părul verde. Numele lui vine de la „ZA” abreviera internaţională pentru Africa de Sud şi de la cuvântul „kumi” ce înseamnă „zece” în majoritatea limbilor africane. Melodia oficială a Campionatului Mondial de Fotbal 2010 este „Waka Waka”. Piesa este interpretată de Shakira alături de formaţia sud-africană Freshlyground.