A început "căutarea" unui prim-ministru. Şeful statului are întrevederi cu deputaţii PLDM, PL şi PD
Şeful statului, Nicolae Timofti, a dat start consultărilor pentru identificarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. În aceste clipe, preşedintele ţării are o întrevedere cu Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Peste o oră, la sfat cu Timofti vor merge şi liberalii, după care şi democraţii urmează să se aşeze la masa de dialog cu şeful statului.
Totodată, Nicolae Timofti este gata să discute şi cu deputaţii neafiliaţi din Parlament. Preşedintele ţării nu va avea consultări cu fracţiunea Partidului Comuniştilor, care a refuzat dialogul privind desemnarea premierului.
Publika.md aminteşte că la 5 martie Guvernul condus de prim-ministrul Vlad Filat a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului. Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de către PCRM, iar motivul de bază pe care l-au invocat comuniştii a fost corupţia din cadrul Executivului.
Potrivit Constituţiei, după prezentarea demisiei Cabinetului de miniştri, preşedintele ţării va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, nu înainte de a se consulta cu fracţiunile parlamentare. Ulterior, premierul desemnat va prezenta Parlamentului, într-un interval de 15 zile, propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.
De asemenea, Constituţia Republicii Moldova prevede că în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni, şeful statului poate să dizolve Parlamentul, deşi legea nu îl obligă să facă acest lucru.