A început cea de-a doua etapă a grevei anunţată de echipajele de bord de la British Airways
La miezul nopţii a început cea de-a doua etapă a grevei, anunţată de echipajele de bord de la British Airways. Pe parcursul săptămânii sindicaliştii nu au reuşit să ajungă la un consens cu managerii companiei aeriene.
Secretarul general al sindicatelor, Derek Simpson, l-a învinuit pe directorul executiv al British Airways de eşec în negocieri. Declaraţia a venit, după ce managerii companiei le-au refuzat însoţitorilor de bord facilităţile da care aceştia beneficiau şi care au fost anulate acum două luni.
Angajaţii British Airways protestează şi faţă de reducerile salariale şi a locurilor de munca. Cea de-a treia etapă a grevei este programată pentru 5-9 iunie, cu numai câteva zile înaintea deschiderii Campionatului Mondial la Fotbal din Africa de Sud.