A început dosarul împotriva fostului şef al diplomaţiei israeliene, originar din Moldova. Ce riscă Lieberman
Procesul împotriva fostului ministru israelian de Externe, Avigdor Lieberman, originar din Republica Modova, a început astăzi la Ierusalim. Oficialul este acuzat de abuz de încredere. Potrivit presei internaţionale, Liberman, care este preşedintele partidului "Casa noastră Israel", respinge toate acuzaţiile ce i se aduc.
Fostul şef al diplomaţiei israeliene este pus sub învinuire într-un dosar penal deschis acum patru ani, pe numele fostului Ambasador al Israelului în Belarus. Bărbatul a fost condamnat, anterior, pentru că i-ar fi oferit lui Avigdor Lieberman acces la dosarele secrete ale corespondenţei diplomatice, fapt pentru care ar fi fost promovat în funcţie după încheierea mandatului său.
"Sperăm că procesul se va încheia în scurt timp. Totodată, ne dorim ca rezultatele să fie cele pe care le aşteptăm, adică va fi achitat", a declarat avocatul fostului ministru israelian de Externe.
Dacă va fi găsit vinovat, Liberamn riscă trei ani de închisoare. Oficialul şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe în luna decembrie a anului trecut.